Dark Energy

Plecai in lunca
In Sfanta Duminica
Pe poteca necalcata
Pe roua nescuturata
Prin dragoste neadunata
Poteca dac-o calcai
Roua ca o scuturai
Si dragostile le adunai
Si-n asta apa
Si-n asta cana
Le bagai
Si cu ele toate
Pe corp ma spalai
Nu ma spalai de lutoasa
Si de imoasa
Si ma spalai
Sa fiu mai dragastoasa
De toata lumea aleasa.

Cine mi-o auzi graiul
Sa creada ca e Craiul;
Cine mi-o auzi gomu
Sa creada ca e Domnu;
Cine mi-o auzi cantatu
Sa creada ca e Imparatu
Sfanta zi de aizi
Si cu Sfantul Ghiorghe
Nici pe-asta n-o lasara
Alta dragoste adunara
De mana ca ma luara
Si cu mine plecara
La fantana lui Adam
La paraul lui Iordan
Si-n jgheab de aur ma bagara
Si-mi luara
De pe fata peri de rata
Din picioare copite de caprioare
De pe talpi piei de serpi
Ma spalara, ma curatara
Dragostile toate mi le daruira;
Nu ma spalara de lutoasa de imoasa
Si ma spalara de farmece, si vraji,
De uraciuni, de dataturi
Aruncate de la straine,
De la vecine,
De la surate,
De la cumnate
De la potrivnicele mele toate

Ele mi-au dat cu una
Eu le-am intors cu doua; Ele mi-au dat cu doua
Eu le-am intors cu trei;
Ele mi-au dat cu trei
Eu le-am intors cu patru;
Ele mi-au dat cu patru
Eu le-am intors cu cinci; Ele mi-au dat cu cinci
Eu le-am intors cu sase;
Ele mi-au dat cu sase Eu le-am intors cu sapte;
Ele mi-au dat cu sapte
Eu le-am intors cu opt; Ele mi-au dat cu opt
Eu le-am intors cu noua;
Ele mi-au dat cu noua
Eu le-am intors cu zece
Si de la zece nu mai trece

Cea mai mare avere a omului este sanatatea,toate celelalte decurgand de aici.Cand suntem sanatosi, nu stim ce bogatie avem,abia cand ne inbolnavim devenim constienti dece am pierdut.E bine ca din cand in cand s-a ii amintim subconstientului ca dorim sa ne ajute inastrarea sanatatii.

Descantecul se face intr-o sambata dimineata.

1). Te trezesti devreme inaintea zorilor, aduciapa neinceputa intr-o oala de lut, si inmuind inun buchetel de busuioc sfintit stropesti in jurul tau. Stropesti si faci semnul cruciispre rasarit si apus, spre miazanoaptesi miazazi si, rostind:

Boli necurate, boli spurcate
Mergeti in pustietate
La mine sa nu veniti
Sa nu va lipiti
De capul meu
De trupul meu De sufletul meu
Mergeti in loc departat
In pustiul fara viata
In pustiul cel de foc
In pustiul cel de gheata!

2). Iti faci cruce spre rasarit si spui:

Macei Donului m-am rugat
Maica Domnului m-a ascultat Bolile le-a adunat Departe le-a aruncat
Bolile s-au vindecat
Si am ramas
Frumos si sanatos
Curat si luminat
La trup
La cap
Si la suflet
Ca de Maica Domnului lasat!

3). Iesi in prag si te stropesti pe tot trupul,pe fata, pe cap meniind:

Cum straluceste soarele in zori
Asa sa straluceasca Trupul meu
Capul meu Sufletul meu
De curatenie si de sanatate!
Cum cum nu poti trece cu piciorul marile Asa sa nu poata patrunde bolile
In casa mea In trupul meu
In capul meu
In sufletul meu!

Apa ramasa o arunci dincolo de prag in bataturasau peste balcon daca stai la bloc.Descantecul al repeti la inceputul fiecarui anotimp.El asigura mobilizarea fortelor subconstientuluipentru pastrarea sanatatii corpului, mintii si dufletuluiomului respectiv. Asta inseamna ca poti duce incontinuare o viata lina de vicii. Legile universaleau grija sa stabileasca echilibrul asemeni unei roti.

Se spune descantecul si se freaca galcile:

Erau 10 soldati
Au plecat an armata
Au plecat 10 si au venit 9,
Au plecat 9 si au venit 8,
Au plecat 8 si au venit 7,
Au plecat 7 si au venit 6,
Au plecat 6 si au venit 5,
Au plecat 5 si au venit 4,
Au plecat 4 si au venit 3,
Au plecat 3 si au venit 2,
Au plecat 2 si au venit 1.
A plecat 1 si n-a mai venit nici unul
Si a ramas (se pronunta numele) curat si luminat
Precum Dumnezeu l-a dat.

Produs al unui mediu de puternică religiozitate, dusă până la obsesie, Herb a reuşit să surprindă pe toată lumea. Fusese unul din cei mai buni la învăţătură în şcoală şi atât el, cât si cel mai bun prieten al său, Dean Richardson, erau membri ai prestigioasei echipe de atleţi „Zeros" a scolii.

Ceea ce pare să fi determinat degenerarea mentală a lui Mullin a fost moartea lui Dean într-un accident de motocicletă, în iulie 1965. El a început să prezinte simptomele vizibile ale unui dezechilibru de tip schizofrenic - şi-a transformat dormitorul de acasă într-un altar pentru prietenul pierdut şi a rupt logodna cu prietena sa pentru că, spunea el, ar fi homosexual. S-a declarat un opozant conştient al înrolării iminente şi, la aniversarea a 21 de ani, în 1969, Herbert şi-a sărbătorit majoratul anunţându-şi familia uluită că pleacă în India să studieze religia.

Şederea într-un spital de boli nervoase, la sugestia părinţilor săi, nu a reuşit să-i atenueze ciudatele fixaţii şi, către sfârşitul anului, era clar că Mullin suferea de schizofrenie paranoidă. A început să folosească substanţe halucinogene si să audă voci în eter; este discutabilă legătura dintre aceste două activităţi, dar dependenţa sa din ce în ce mai puternică de narcotice n-avea cum să-l fi ajutat prea mult. În următorii doi ani, Herbert Mullin a fost internat si externat din diferite instituţii, pentru ca apoi să recidiveze si să fie internat într-o altă clinică. Una din consecinţele cele mai grave a fost că vocile pe care le auzea au început să-i ordone să ucidă.

Prima dată când Herb a îndeplinit aceste ordine a fost pe data de 13 octombrie 1972 . Se afla la volanul maşinii sale, când a trecut pe lângă un vagabond bătrân, identificat ulterior ca Lawrence White. Mullin s-a oprit, a coborât din maşină şi a ridicat capota, ca şi cum vehiculul s-ar fi stricat. Când „bătrânul Whitey" a ajuns în dreptul lui si, pus pe vorbă, s-a oferit să-1 ajute, Mullin l-a bătut cu un baston de baseball până când l-a omorât.

Marţi, 24 octombrie, el a înjunghiat-o mortal pe Mary Guilfoyle, studentă la un colegiu din campusul universitar Santa Cruz, i-a despicat trupul şi i-a scos maţele cu mâinile goale, lăsând ca resturile să fie ciugulite de vulturi. Şi încă mai auzea vocile, acele voci care nu încetau să-i ordone.

Uneori, glasurile erau diferite - nu cele care îi ordonau să ucidă, ci vocile oamenilor care îl implorau pe Herb să-i ucidă. Astfel că, în decembrie 1972, el a plecat si şi-a cumpărat o armă. La sfârşitul lunii următoare a împuşcat mortal cinci persoane într-o singură zi.

Herb le-a auzit în continuare, motiv pentru care a si declarat: „Satan intră în oameni si îi face să acţioneze altfel decât doresc".

Pe data de 6 februarie 1973, Mullin a împuşcat mortal sase adolescenţi care îşi ridicaseră cortul lângă Parcul Naţional Cowell, din Santa Cruz. La mai puţin de o săptămână după aceea, vocile i-au cerut să-l împuşte pe Fred Perez, pe când lucra în grădina casei sale; ceea ce vocile nu i-au spus lui Herb a fost că o vecină se uita pe fereastră si că a anunţat poliţia.

La numai câteva minute după aceea, Mullin se afla în arest, iar apoi a recunoscut că a comis treisprezece crime .

La procesul său, care a avut loc la tribunalul districtual din Santa Cruz în iulie 1973, apărarea lui Herbert Mullin a susţinut - foarte rezonabil, am putea spune, că acuzatul nu era vinovat, din motive de iresponsabilitate; la urma urmelor, fusese diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. În mod imoral, juraţii au decis că Mullin era, cel puţin după standarde juridice, responsabil de acţiunile sale si, deci, apt să se prezinte în faţa tribunalului.

În cele din urmă, a fost acuzat de zece cazuri de omucidere si găsit vinovat în două crime de gradul întâi şi opt crime de gradul doi. În prezent este încarcerat la închisoarea San Quentin, cu drept de eliberare condiţionată în 2025, când va avea 78 de ani.

În multe privinţe, Herb Miller este stereotipul ucigaşului psihopat „vizionar". Motivaţia crimelor sale era faptul că el credea, într-adevăr, că vocile şi „mesajele telepatice" erau îndreptate spre el, ca salvator al lumii. Mullin credea că, prin uciderea unor oameni („micul dezastru"), putea preveni „marele dezastru" - un cutremur cataclismic, urmat de inundaţii uriaşe, care ar fi urmat să distrugă California.

Trăsătura cea mai alarmantă a acestei povesti, altfel tragic, este că Herbert Mullin prezentase simptome ale unei instabilităţi mentale serioase încă din tinereţe şi, măcar în parte, programul statului California pentru persoane cu dezechilibru mental este responsabil pentru faptul că un om, atât de evident iresponsabil, a fost lăsat a tât de mult timp fără o supraveghere de specialitate.

Născut în New Hampshire în mai 1860, Mudgett a fost considerat cel mai cumplit ucigaş în masă din America şi, fie că merită sau nu acest titlu, el a fost cu siguranţă unul din cei mai prolifici si mai inventivi criminali din această ţară.

Era bigam, trişor şi multiplu criminal. Numărul total al omorurilor săvârşite de el nu va fi niciodată cunoscut; rămăşiţele a nu mai puţin de două sute de cadavre au fost găsite într-o casă a morţii din Chicago, cunoscută drept „ Castelul lui Holmes ", deşi ucigaşul nu apucase să dea detalii decât despre douăzeci si şapte dintre ele înainte de a fi executat.

Hermann Mudgett a studiat medicina la Ann Arbor si, pentru o scurtă perioadă de timp după aceea, a fost doctor practicant în New York. După câteva neînţelegeri cu legea, referitoare la dreptul deţinerii de cadavre, Mudgett a fugit la Chicago, unde s-a angajat la o companie de produse medicale. Proprietara acesteia a dispărut misterios puţin după întâlnirea cu Mudgett, iar el i-a păstrat amintirea, preluând compania. De fapt, nu puţini dintre aceia ale căror drumuri s-au intersectat cu cel al lui Hermann Mudgett au dispărut tot atât de misterios - inclusiv o serie de soţii bigame si de amante.

În 1891 , bărbatul care îşi spunea acum H.H. Holmes a renunţat la afacerea cu medicamente şi s-a mutat, preluând conducerea unui hotel straniu, a cărui construcţie o comandase pe un teren vacant, colţ cu 63-rd Street din Chicago. Angaja şi concedia lucrătorii cu o asemenea rapiditate, încât nimeni nu cunoştea cu precizie structura clădirii - aceasta fiind si motivul pentru care acest adevărat labirint de camere de tortură a rămas atâta timp un secret. Hotelul a fost vizitat de sute de oaspeţi, în special în perioada Expoziţiei Mondiale de la Chicago, şi mulţi dintre aceştia n-au mai plecat niciodată de acolo - cel puţin, nu prin holul principal.

Vulnerabile erau mai cu seamă tinerele atrăgătoare, pe care Holmes le ademenea în bârlogul său, le seducea si, după ce făcea dragoste cu ele, le droga şi le trimitea în beci, pe un tobogan special construit. Deşi ordinea acţiunilor sale varia în funcţie de chef sau de situaţie, majoritatea victimelor sale se trezeau după aceea într-una din camerele de gazare etanşe, unde se sufocau, în timp ce Holmes le privea printr-un panou de sticlă. După ce mureau, tinerele erau transportate în camera de disecţii, unde doctorul criminal îşi exersa chirurgia „experimentală", aruncând resturile de care nu mai avea nevoie într-una dintre cele câteva băi de acid, cuptoare si gropi de var.

Şi totuşi, o fraudă fiscală, neglijent comisă în Texas, a fost cea care a atras atenţia oficialităţilor asupra lui H.H.Holmes (sau H.M.Howard, cum îşi spunea pe atunci). Mulţumită unui avocat necinstit, el a fost curând pus în libertate dar, între timp, avusese ghinionul să fie remarcat de un detectiv tenace, pe nume Geyer, care l-a urmărit în Pennsylvania, New Hampshire şi Massachussetts. În această perioadă, Holmes făcuse de petrecanie fostului său complice, numit Pitezel, si celor trei copii ai acestuia si fugise cu soţia lui Pitezel. Când cadavrele au fost desco­perite într-o pensiune din Indianapolis, Holmes a fost dus în arestul poliţiei.

Pe data de 30 noiembrie 1895, Herman Mudgett a fost condamnat la moarte pentru uciderea lui Benjamin Pitezel. între timp, poliţia cercetase „Castelul torturilor" şi îi scosese la lumină înfricoşătoarele secrete, în timpul care îi mai rămăsese, Mudgett a început un jurnal în care, la întâmplare, a dat detalii despre 27 dintre crimele sale, înainte de a fi executat pe data de 27 mai 1896 . Contra­dictoriu până în ultimul moment, Mudgett şi-a retractat mărturisirile în faţa spânzurătorii, afirmând că tot ceea ce recunoscuse până atunci fusese doar în scopuri publicitare - pentru a oferi ziarelor un subiect interesant.